Sursa foto: http://einuiea.wordpress.com/

Desi sunt adepta abordarilor indraznete in manifestarile artistice, mi-am dat seama ca tandemul dintre filme mute si muzica live este unul de succes debea cand am participat la ShortsUp Musicology, care a avut loc la Opera Nationala Bucuresti. In seara cu pricina, filmele au prins viata pe scena Operei, ajutate fiind (printre altii) de Orchestra de muzica clasica a Filarmonicii George Enescu, corul de copii al Liceului Dinu Lipatti, Gojira si trupa de tango argentinian Tango Brujo. O experienta completa care mi-a solicitat profund simturile.

Duminica, 3 octombrie, va invit  la ceva similar, gazduit de aceasta data de Muzeul National de Arta al Romaniei, in cadrul expozitiei Dracula, voievod si vampir. Ansamblul Einuiea va sustine un recital in ultima sala a expozitiei, pe durata proiectiei filmului Nosferatu- Simfonia Groazei. Concertul realizeaza de fapt, coloana sonora a filmului, in varianta live. Performence-ul artistilor porneste de la ideea ca muzica nu trebuie sa se simte ca element distinctiv, ci doar sa prelungeasca atmosfera si retorica filmului, subliniind stari, insotind caractere.

Recitalul incepe la 16.30. Pentru ca sala muzeului are un numar de locuri limitate, va sfatuiesc sa nu intarziati. Tariful de intrare este pretul de vizitare al expozitiei (4 lei redus, 8 lei intreg).

De Einuiea marturisesc ca nici eu nu stiam, dar suna tare interesant.  Sa vedem cum va asezona atmosfera Nosferatu:)

Ansamblul Einuiea este un cvartet compus din Călin Torsan (fluiere tradiţionale, flaute drepte, clarinet, mandolină), George Turliu (voce, baglamas, kazoo, saz, psalteriu), Silviu Fologea (chitară electroacustică) şi Juan-Carlos Negretti (darbuka, bongos, cinele, percuţii).

Repertoriul ansamblului Einuiea este format din muzică veche tradiţională de pe teritoriul României, precum şi din compoziţii originale, scrise în spiritul muzicii arhaice din Balcani. Formaţia foloseşte drept surse muzicale de inspiraţie diferite culegeri şi manuscrise de epocă, integrând în stilul său sonorităţi turceşti, ebraice şi nipone, sau preluând elemente din muzica veche de curte ori din cea orăşenească.

Ei bine, mult-asteptata expozitie si-a facut aparitia la Muzeul National de Arta al Romaniei - despre Dracula intr-o naratiune expozitionala care se ridica la nivelul de calitate al expozitiilor temporare ale muzelui. Deosebita este insa abordarea conceptuala . Cred ca expozitia este, inainte de toate, un minunat ”insight” in imaginarul traditional est-european.

De unde a plecat si unde a ajuns cel mai cunosc mit romanesc?

Pe de-o parte, avem imaginea istorica a lui Vlad Tepes si imaginea Europei de Sud-Est in secolele XV – XVIII. Pe de alta parte, avem fenomenul vampirismului vazut nu numai descriptiv dar si exploratoriu. Vampirul nu este doar personajul de groaza, vandut pe banda de filmele comerciale, ci si un personaj care populeaza imaginarul traditional romanesc sub imaginea strigoiului (sau moroiului). In acest punct, expozitia exploreaza felul in care fenomenul vampirismului actioneaza asupra slefuirii imaginii Europei de Est in ochii vesticilor. Astfel, popoarele Europei de sud-est sunt percepute sub o aura de cruzime si subdezvoltare. Interesant este si modul in care subiectul  este tratat in cultura vestica. Poate si pentru ca tocmai am trecut prin focurile redactarii unei lucrari de diploma, am zambit un pic la vederea unei dizertatii istorico-filosofice despre ”clefaitul mortilor”, prin care studentul in cauza cerceta cu seriozitate problema strigoilor (pentru calitatea studiului de caz, exhumarea catorva cadavre se justifica la  vremea respectiva

Ultima parte a expozitiei este dedicata mitului Dracula – acest artefact al timpurilor noastre si un tur de forta prin cinematografia mondiala. Nu ratati proiectiile ! Nosferatu – Simfonia Groazei (Germania, 1922, regia F.W. Murnau si Max Schreck) – un film ”clasic” cu o poveste interesanta – ruleaza permanent in ultima sala a expozitiei +  secvente simbolice din alte cateva filme:  Dracula (SUA, 1931, regia Ted Browning, cu Béla Lugosi), Dracula, Prince of Darkness (Marea Britanie, 1965, regia Terence Fisher, cu Christopher Lee), Blood for Dracula (Franţa-Italia, 1974, regia Paul Morrissay, producător Andy Warhol).

Imagine legendara din ”Nosferatu”

Mai multe o sa descoperiti la fara locului. Expozitia este deschisa toata vara ( 9 Iulie – 10 Octombrie 2010). Vizitare inspirata ! Daca va pasioneaza subiectul sau vreti sa-l explorati in detaliu, o sa gasiti la magazinul muzeului (la pretul de 90 de lei, dar cred ca merita banii) un album care aprofundeaza tematica expozitiei dar pastreaza aceasi structura, cu documentatia aferenta (istoricul lui Vlad Tepes si al perioadei, fenomenul vampirismului in culturiile est-europene, mitul Dracula in cinematografia mondiala).

Daca se intampla sa fiti pasionati sau amatori de fotografie, de studii estetice, de influentarile inedite dintre arta si evenimente istorie si nu in ultimul rand cunoscatori de limba franceza, s-ar putea sa va surada perspectiva unei dupa-amiezi “a la française”, la Muzeul Zambaccian, in compania unui expert de arta francez.

Miercuri, 30 Iunie,ora 18:30 Muzeul National de Arta,  Asociatia Prietenii Muzeului National de Arta al Romaniei si Institutul Francez din Bucuresti va invita la o conferinta cu numele “Hippolyte Blancard ou l’estetique d’un capitale en ruines“.  Conferinta se va relua marti, 13 Iulie, ora 18:30.  Aceasta are in spate  o poveste interesanta : dupa capitularea Parisului, la 28 ianuarie 1871, in urma luptelor impotriva armatei prusace, imaginile cu orasul devastat suscita o uimitoare atractie atat printre artisti, care vedeau in cladirile incendiate frumusetea ruinelor antice, cat si in randul industriei emergente a turismului care, precum agentia Cook din Londra, a mers pana la a organiza pentru publicul britanic vizite ale Parisului in ruine.

Hippolyte Blancard (1843 – 1924) este unul dintre numerosii fotografi parizieni care au iesit pe strazile orasului si in imprejurimi – mai ales la Saint-Cloud – in 1871, pentru a surprinde distrugerile provocate in timpul asediului Parisului, urmat de Comuna din Paris – primele evenimente din istoria Frantei intens fotografiate.

Conferinta va fi moderata de catre Stéphane-Jacques Addade (in limba franceza),  membru al Camerei Europene a Expertilor de Arta, care va propune analiza fotografiei “Inscription à Saint-Cloud” (1871) de Hippolyte Blancard.

Intrarea este libera, dar datorita numarului limitat de locuri, participarea publicului se va face pe baza de inscriere, la unul din numerele de telefon: 021.231.55.17, 0762.215.800 sau prin  e-mail la friends@art.museum

Cand e vara, Bucurestiul capata un farmec discret pe la colturi, unde musteste de locuri secrete care merita sa fie descoperite si redescoperite. De Zambaccian ati auzit cu siguranta. Muzeul Zambaccian poarta numele colectionarului Krikor H. Zambaccian si este de fapt casa in care acesta a locuit, pe care a binevoit sa o doneze statului roman impreuna cu o colectie impresionanta.

Aceasta prezinta in primul rand lucrari de exceptie ale pictorilor romani: Tonitza,  Aman, Luchian, Petrascu, Pallady,  Andreescu, Ressu, Grigorescu - o istorie vie a secolelor XIX-XX. E un pic emotionant sa le vezi si sa le revezi, nu numai pentru ca le stii din cartile postale ale bunicii, sau din manualele de desen, dar si pentru ca acesta parte a colectiei inca vibreaza, inspira, provoaca (la hoinareli spirituale).  La lucrarile romanesti se adauga  si importanti pictori ai scolii franceze: Delacroix, Corot, Renoir, Sisley, Pissarro, Cézanne, Picasso, Matisse – deliciu vizual.  Totusi, colectia extraordinara pe care a lasat-o Zambaccian vine la pachet cu atmosfera unica a casei care te conduce inapoi in timp si te umple de ganduri bune. Pentru mine, scartaitul podelelor si lumina filtrata prin grilajul geamurilor mici se adauga ca plus-valoare a  experientei vizitarii.

Revizitand  Muzeul Zambaccian zilele trecute, am meditat un pic la statutul  colectionarului de arta - interesant si important in societate . De mult ma intreb care mai e situatia acum, prin Romania:  cine mai investeste in arta, cine liciteaza, cine cumpara, cine si ce colectioneaza, cum mai e ”piata” de arta contemporana fata de cea din trecut, si cum mai arata colectionarii de arta fata de cei din trecut.  Poate o sa ma incumet la o mica cercetare cat de curand. Pana atunci va las cu gandurile unui colectionar de arta contemporana, adunate de revista ArtClue, aici ( pagina 57 ”Eu cred ca noi, colectionarii, avem un rol extrem de important in sprijinirea fenomenului artistic (…). Colectionarul personalizeaza relatia dintre artist si publicul sau, dand sens creatiei. Fara colectionari, creatia artistica tinde sa devina  în mod natural ”oficiala” si in timp, inutila”.

Poftiti la Conu Zambacu, va asteapta delicii pentru ochi si suflet:)

Muzeul este deschis de sambata pana miercuri (joi si vineri nu se poate vizita), de la 10:00 la 19:00,  in perioada de vara. Mai vizitati si site-ul muzeului, se organizeaza din cand in cand vizite ghidate gratuite La Conu’ Zambacu

Joi 9 IULIE , se redeschide muzeul Pallady.

Pe strada Spatarului nr.22(aproape de biserica armeneasca), ascunsa bine de o gradina racoroasa, se afla una din cele mai vechi si mai frumoase case din Bucuresti, care gazduieste lucrarile pictorului Pallady si nu numai. Am descoperit acest coltisor cu arta, alaturi de o poveste interesanta. Sa nu va surprinda daca veti auzi de : colectia Raut , muzeul Thedor Pallady si Casa Melik.  Trei nume care aparent nu au nimic de-a face unul cu altul, insa care de-a lungul timpului se intalnesc pentru a deveni coordonatele unei povesti frumoase.

Gheorghe Raut a fost un bancher important care si-a petrecut mare parte din viata in Franta. Fara sa aiba o formare profesionala in domeniul cultural, a devenit amator de arta si colectionar. De asemenea, a fost prieten si admirator al lui Theodor Pallady. El l-a gazduit pe marele pictor in resendinta sa din Paris si s-a ocupat cu colectionarea lucrarilor sale. Dupa moartea acestuia, Raut s-a ocupat de aducerea in tara a lucrarilor ramase in atelierul parizian cu rugamintea de a se gasi un spatiu adecvat pentru expunerea acestora. Casa, care a apartinut initial bisericii armenesti, dateaza din a doua jumatate a secolului XVIII. Iacob Melik a fost cel mai important proprietar al sau, care s-a ocupat de prima renovare. Astazi, gasesti aici ceva ce credeai ca s-a pierdut de mult in Bucuresti. Intimitatea casei, arhitectura deosebita, arcadele , te transpun in trecut , te fac sa vrei sa petreci cateva ceasuri rafinate. Trebuie sa spun ca vizita casei nu se compara cu vizita intr-un muzeu clasic: coordonatele receptarii sunt total diferite.

Dupa lucrarile de restaurare, exponatele de la muzeul Pallady au fost re-datate. Sunt piese de mobilier minunate, tablouri, crochiuri, ornamente( acesta este un teaser : mergeti la Pallady pentru a vedea cum arata un gheridon:P- da, este o piesa de mobilier). Pe langa opere semnate de pictorul Theodor Pallady veti putea admira si colectia familiei Raut: salonul cu arta franceza, spaniola. Cateva noutati printre care o tapiserie de origine iraniana.

Pe 9 iulie, Muzeul Pallady se redeschide cu un vernisaj. Incepand cu acesta data, va fi disponibil vizitarii pentru publicul larg, vor fi reluate si activitatile interactive precum cursurile de pictura.

Va invit la o intalnire minunata cu arta, istorie si stil in inima Bucurestiului!

Muzeul in faza de pregatire

( pozele nu pot reda cu fidelitate atmosfera)

Daca nu ati auzit sau nu ati vizionat inca expozitia temporara“Omagiu Yves Saint Laurent”, aflati ca  ea va fi disponibila pana pe  26 iulie! Grabiti-va sa vedeti cateva creatii vestimentare, afise si crochiuri. Realizata in colaborare cu Institutul Francez si Ambasada Frantei, cu sprijinul Institutului Francez al Modei Paris, expozitia a fost incadrata in festivalul Pasarela 2009. Arta si traditie, elganta si stil, istorie si modernitate- ceva din magia operei marelui creator de moda este gazduia de sala Auditorium.

Moda este este fara indoiala un element de cultura, un mijloc de expresie total, un martor al istoriei, un barometru al literaturii. Programele pentru familii de luna acesta se desfasoara in cadrul expozitiei de care tocmai pomeneam. Cu promisiunea ca voi reveni cu poze de la prgramul de sambata , o sa mai spun cateva cuvinte despre surpriza placuta care a venit din Rotonda Auditoriumului.  Expozitia “Eleganta Romaneasca”, colectie personala a doamnei Adina Nanu, prezentata in cadrul festivalului Pasarela,era gandita sa fie expusa doar in timpul festivalului. Datorita popularitatii, colectia este inca disponibila. Adina Nanu preda de peste 50 de ani cursuri de Istoria Artelor, Istoria Stilurilor si a Costumului la Universitatea Nationala de Arte si Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica, din Bucuresti. Pe langa aceasta este colectionara unor piese vestimentare de mare valoare. Expozitia te transpune intr-un spatiu magic: piese vestimentare de dama sau de barbat, incaltari ,accesorii. Povestile proprietarei colectiei au captivat deopotriva copii, mamici si tatici, pentru ca au reusit sa dea viata costumelor expuse. Pana si o agrafa de par are istoria ei, o ghetuta purtata de o domnita pe ritmuri de Charleston, rochii purtate de Regina Maria in ocazii diverse.

Daca sunteti prin preajma si nu numai, nu ratati sa vizitati sala Auditorium, (aripa dreapta a Muzeului National de Arta), pentru o poveste vestimentara. Si daca ramaneti prinsi in poveste puteti sa consulati una din cartile doamnei Adina Nanu: “Arta, Stil si Costum” ( editura  NOI Media Print) ,sau ” Arta pe om” ( editura Compania)

Adina Nanu la povesti

Conservarea patrimoniului cultural si dorinta de a-l face cunoscut pubicului este doar una din misiunile muzeului. Celelate tin de interpretarea artei, educare si divertisment. MNaR aduce muzeul aproape ! Programele pentru public au deja o traditie de 9 ani. Publicul tinta : adulti , tineri sau copii. Cele mai multe sunt într-adevar dedicate copiilor de toate varstele care vin la muzeu insotiti de familie, in grupuri, cu scoala.

Incepem cu o vizita interactiva a muzeului, insotita de explicatii, intrebari si raspunsuri, exercitii de imaginatie. Se continua  cu vizionare unui filmulet ,aprofundam cateva cunostinte dobandite dupa care dam fuga in atelier ca sa ne jucam de-adevaratelea cu culori.

Recunosc ca am fost sceptica cand am auzit ca tema programului pentru familii este expozitia ”Fidelitatea imaginilor.Rene Magritte si fotografia”. Nu-mi imaginam suprarealismul adaptat pentru micutii amatori de arta cu varste   4- 12 ani. In final :au ascultat cu interes lucruri legate de arta fotografiei, punere in scena, vise, alaturari neobisnuite de obiecte, au facut  poze, au comentat activ filmuletele, si in atelier si-au dezlantuit imaginatia.

Pentru cateva ceasuri, dezbracam muzeul de secrete, pentru a pasi in alta lume.Parinti, bunici, copii, tineri, nu ezitati sa aflati mai multe despre toate programele :http://www.mnar.arts.ro/educatie/educatie.php?id=0

Inceput

Sa intri intr-un muzeu nu e lucru usor , mai ales cand e vorba de Muzeul National de Arta al Romaniei. Dupa formalitatile indeplinite din motive de securitate, ma aflam pe niste coridoare intunecate, urcand , coborand pana la destinatie :« Departamentul de Educatie si Proiecte Culturale ». M-a intampinat o atmosfera pe care mi-o doream sincer, dinainte de a-mi formula acest gand in minte. Pentru ca birourile celor de la MNAR seamana mai degraba a ateliere decat a birouri- un amestec incantator de hartii, plansete, carti si un colectiv tanar, energic.

Prima persoana pe care am cunoscut-o a fost Alina ,care mi-a inspirat incredere, care mi-a facut un tur al departamentului de comunicare si a celui de educatie, m-a lasat sa admir privelistea de pe geamul care da inspre Sala Palatului, m-a servit cu cafea si bomboane, si cu care am vorbit despre ce urma sa fac.

Am stabilit ca o sa vin la muzeu in fiecare saptamana: cate trei patru ore pe zi in functie de timpul meu, ca o sa ma ocup un pic de partea de online, urmand sa ajut cu pregatirea deschiderii muzeului Pallady. Tot ea mi-a povestit cateva ceva despre activitatea departamentului de educatie si despre programele cu publicul. Am hotarat imediat ca voi veni in acelasi weekend pentru a asista si a da o mana de ajutor la “Programul pentru Familii”. Cu mentiunea ca activitatea departamentului de educatie nu are legatura directa cu cea a celui de comunicare dar este un lucru despre care trebuie sa se comunice, mi-am propus ca este necesar sa stiu cat mai mult despre “bucataria interna” si despre executiile programelor pentru public. Lucru care se va vedea in posturile urmatoare.

Inainte sa plec am mai aruncat o privire pe geam,  am vazut semnele de gloante de pe partea din spate a cladirii, Alina mi-a povestit cateceva despre istoria acesteia. Am coborat pe aceleasi scari, am strabatut aceleasi coridoare, care nu mi s-au mai parut la fel de reci.

Dupa o saptamana de petrecuta inauntru, citesc randurile astea zambind, cu gandul ca intr-adevar, ma simt mai apropiata de muzeu. Imi place.